În Zgomot și-n Tăcere

IMG_4037

Afară păsările cântă, soarele strălucește… Înăuntru sunt umbre și prea multe întrebări.

Eu nu mai sunt de mult cineva de douăzeci… Toamna a căzut parcă peste mine odată cu apropierea de patruzeci, ani la care nu m-am gândit niciodată, nu treceam mai departe de treizeci cu gândurile mele, iar acum, e ca și cum nu aș ști ce să fac cu mine… încotro să mă îndrept mai departe…

Caut să îmi potolesc framântările și să îmi găsesc liniștea în vârful unui creion. Scriu despre felul cum simt singurătatea de la o vreme încoace… Despre cum ea m-a pândit demult pe la colțuri, m-a așteptat la toate marginile vieții, veghind răbdătoare momentul în care să mă desprind de cei dragi, iar ea să mă găsească, să mă învăluie atunci când mă voi aștepta mai puțin. Atunci când poate voi avea mai puțină nevoie. Scriu despre timpul care a tot trecut, singură sau nu, un an s-a contopit cu altul… și altul… Am urmărit doar vise, umbre. Ca apoi să îmi doresc să fi ales mai altfel. Măcar uneori… Scriu despre toți anii în care cred acum că ar fi trebuit să-mi doresc mai puține și să rămân tot acolo, fixată în acel timp care să nu mai treacă. Despre doruri care mă cuprind și regretul că ar fi trebuit… ce altceva? Nimic, acum… Alți pași ai atâtor drumuri, care, ca și cei de dinaintea lor, să se prabușească în uitare și timp.

Despre cărări umbrite pe unde mă plimbam odinioară, învăluită în foșnetul vieții grăbite și dorința fierbinte de a-mi găsi piesa lipsă, iar abia mai târziu să realizez cât de neînsemnat a fost timpul petrecut cu unii și câtă importanță i-am dat eu, despre clipe lungi în care am așteptat în fața unor porți închise și toate acele drumuri pe care m-am târât, deși aș fi putut alerga, dacă… numai dacă…  Clipe în care mi s-au trasat condiții, iar eu le-am urmat fără să clipesc, fără să mă întreb dacă e bine.

Scriu despre acele momente când trupul mi se află într-un loc, iar sufletul îmi este departe, foarte departe… Și cu greu îl mai aduc înapoi.

Despre momentele în care ajung să înțeleg că nu voi putea scăpa de anumite dureri niciodată, că va trebui să învăț să trăiesc cu ele, că oameni îmi vor rămâne în suflet mult timp după ce timpul petrecut cu ei se va fi sfârșit de mult, că sunt lucruri pe care nu voi putea să le fac oricât aș încerca, dar că voi putea totuși să mă înalț spre locuri unde n-aș fi bănuit, să fiu mai puternică decât aș fi crezut… Că nu voi rămâne jos, indiferent de cât am fost lovită, că voi continua să respir chiar și atunci când va părea cel mai greu și dureros lucru de făcut, că e ok ca uneori să nu mă înțeleagă nimeni…

Că sunt mulțumită să fiu doar eu cu mine, o vreme.

Scriu despre cum simt uneori că am juca roluri toată viața… Pretinzând că suntem siguri pe noi și în siguranță, pretinzând că știm ce vrem, pretinzând că știm cine suntem, încotro ne îndreptăm… Pretinzând că știm exact ce facem.

Pretinzând adesea că ne pasă, pretinzând că iubim, chiar… La un moment dat pretinzând că încercăm încă, deși am renunțat de mult și, jucând rolul mai departe, că am fi exact unde vrem să fim, că de fapt nu suntem de tot pierduți. Pretinzând că trăim… Și că am găsit fericirea…

Da, și scriu despre momente în care fac față greutăților construind alt pod peste ele cu ce mi-a mai rămas din vise, sperând că mai așteaptă și ceva minunat în față, atât de neașteptat și frumos încât să merite să mai trec și peste astea… Sperând că toată lupta nu a fost în zadar.

Iar scriind, realizez momentul când am învățat, exact acolo e… când am deschis ochii și am știut concret ce ar trebui să fac, exact ce voi încerca, chiar dacă s-ar putea să nu-mi iasă din prima. Locul unde am aruncat pentru totdeauna în umbră vremurile când nu era timpul potrivit pentru mine, când nu mai eram pregătită să ies în lume și să o înfrunt singură, când știam că nu pot. Căci astăzi, când scriu, sunt acolo, o înfrunt singură și e ok, uneori nici nu trebuie, deoarece sunt parte din ea… e lumea mea și nu îmi mai este frică, pot face singură orice. E jocul meu de-acum, doar eu stabilesc regulile. Ce pot să scriu?! Curajul atrage curaj, mereu.

Așa întorc pagina 365 din 365. Pregătită să închid acest capitol și să încep unul nou. Pregătită să las toate încercările prin care am trecut în această parte a cărții mele. Poate mă voi întoarce la acest capitol cândva și să privesc prin el, poate să văd cum m-a tratat viața pe atunci. Dar pentru acum… simt nevoia să îl închei și să încep altul cum pot eu mai bine.

Pregătită să îndrăznesc să-mi urmez sufletul și să dau o însemnătate aparte acestui nou an, acestui nou capitol și chiar dacă mai purtând unele bagaje din trecut, să îl fac să fie altfel.

Să nu las să se stingă acea mică flacără care contrează, acea parte din mine despre care știu doar eu, deoarece, știți… undeva printre lucrurile și obiectele din viețile noastre, suntem noi fiecare. Printre pantofii pe care îi purtăm și haina de firmă pe care o îmbrăcăm, printre poșete și eșarfe pe care ni le asortăm, succese, împliniri și reușite, printre toate acestea se află persoana din noi care înseamnă mai mult decât toate la un loc și pe care nu trebuie să o pierdem.

Persoana pregătită să își joace rolul așa cum ea singură alege, până la sfârșit.

Acel Eu pe care îl găsim fiecare când avem nevoie, când trebuie, indiferent că ne înconjoară mii sau că ne aflăm în pustietate, indiferent că ne învăluie cea mai pură tăcere sau cel mai asurzitor zgomot.

Acel Eu pe care îl ținem în viață în ciuda atâtor schimbări aduse de anii ce trec, pe care îl ferim de răutățile lumii, de vanitatea și ambiția noastră, de tot răul din jur și care ne ajută să pășim înainte când am dat de greu, care mai poate încă, care își amintește de trecut…

Acel Eu care este încă acolo și când ne apropiem de 40… Și când vom trece de ei.

Să ținem, așadar, în viață acel Eu, orice s-ar întâmpla cu noi pe parcursul vieții, să-l ținem viu chiar dacă ascuns, să-l păstrăm curat și neatins, să-l ținem tânăr.

Deoarece, precum Norman Cousins scria, tragedia vieții nu este moartea, ci ceea ce lăsăm să moară în interiorul nostru în timp ce trăim.

M.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s