Zeci de ani de dor continuu

DSC_1264 (2)

Toate colțurile lumii mi-au cunoscut dorul.
Mi l-au domolit însă numai întoarcerile acasă. Puțin… cât să nu-mi iasă din piept, cât să nu-l știe alții.
De stins nu mi l-a stins nimeni și nimic.
Am trăit toată viața cu dor… Dor de casă și de oameni, dor de locuri și de alte vremuri, dor de trecut… Dor de cine am fost, de cine aș fi putut sa fiu… Dor să am vise și să n-am teamă sa mi le urmez, și ah! acel gust incomparabil al reușitelor… Dor de vară și de râs… De căderea înserării și bătaia viscolului iernii. Dor de tinerețe… a mea… a părinților mei… Dor să fiu parte din lume, să rămân conectată cu eu care am fost… Dor de copilărie, de pragul casei părintești și să îl trec din nou, dor de anii ce s-au scurs… de acel drum prăfuit de țară și zilele însorite în care îl umblam, de vânt cu miros de iarbă proaspăt cosită. De scăldat în apa rece a crișului din sat și alergat în ploaie, plină de viață, lipsită de griji… Mai târziu dor de copii, de afecțiune și de strâns în brațe, de plimbări lungi, liniștite… dor de fiecare început, dor de singurătate uneori. Dor de iubire și zile când simțeam că numai împreună însemnăm ceva, când despărțirea era undeva departe…. Dor de discuții lungi despre nimicuri și de toate, de momente care-ți iau pur și simplu răsuflarea.
Peste toate, mereu dor de reîntoarceri și plecări.
Dor să n-am la ce privi înapoi, să nu doară când o fac… dor să nu știu pe pielea mea cât de repede trece timpul, tot trece…
Dor să mai pot spune, precum Goethe odată, “Oprește-te clipă! Ești minunată!”.

Am sufletul plin de dor… trăit și retrăit, singură sau împreună cu alții. Azi știu că nu voi mai scăpa de el niciodată, oriunde aș fugi, cât de departe în lume, voi purta cu mine dorul pentru cineva, pentru ceva. Orice aș face, tot prizoniera lui voi rămâne.
Copil al lumii, așa mă simt. Voi tot pleca și iar voi reveni într-o zi, căci unii mâncăm pentru a ne umple golul, alții iubim, eu vin și plec, cutreier lumea.
Astăzi mai mult decât ieri, îmi este… DOR.

M.

Parteneri:

ADFE0AB4-79F4-4D6B-A7F7-ABD6D422BE95

Advertisements

Urme în nisip

FullSizeRender3

Undeva începea o zi ca oricare alta. Undeva cădeau ploi pe străzi cimentate, mașini umpleau orașe pline și aglomerate, lume în mișcare peste tot, o altă zi, același stres, aceeași rutină. Nici aici nu părea să fie mult mai diferită decât cea de ieri, deși cu totul altfel pentru mine. Când vaporul a ajuns în port, am aruncat doar o privire grăbită pe hubloul cabinei dormitor spre insula care ne aștepta afară. Plaje, soare, vegetație exotică… nimic nou față de ziua trecută. Un alt loc de vizitat și alte lucruri interesante de descoperit, o altă zi mirifică de vacanță pentru cei mai mulți, însă nu și pentru mine. Înăuntrul meu inima îmi alerga într-un ritm greu de stăpânit, căci eu reveneam aici… și toate însemnau mult mai mult. O altă eu, dintr-o altă viață… dar, iată, din nou aici, și după câtă vreme!… Eram nerăbdătoare să văd un loc îndrăgit demult, îmi era și teamă de ce voi găsi acum, de ce voi simți. Nimic nu părea însă să se fi schimbat. Soarele strălucea puternic pe cerul senin și curat, plaja era plină și însuflețită de încântarea celor veniți în vacanță, vegetația era la fel de verde, la fel de bogată, râsul era viu, iar bucuria peste tot. Îmi amintesc că mi-au plăcut și atunci oamenii locului cu hainele lor colorate și veșnicul chef de vorbă și de viață, încercând neobosiți să vândă ceva, să împartă, să arate… Erau alții acum, dar parcă aceiași și parcă toți mă cunoșteau.

Mă întreb câți dintre cei ajunși aici odată cu mine vor pleca dorindu-și, la fel de mult cât îmi doream eu, să revină, câți din ei au găsit în acest loc ceea ce și-au dorit, ceea ce au așteptat să găsească, câți odată plecați nu vor mai arunca nici o privire în urmă, nici un gând măcar, câți vor reveni, iar și iar, în sufletul lor și vor poposi în acest colț de Rai unde să se desprindă complet de lume, să nu mai gândescă, să nu mai simtă temeri, nici griji, ci doar căldură și lumină, doar bucuria de a fi în viață și a lăsa clipele să treacă… Eu puteam să fac toate astea, aici parcă știam să șterg anii și să fiu eu-eu, nu o altcineva trecută prin viață, aici nu mai știam de timp pierdut, de oameni neîntâlniți la timp, decizii greșite sau nereușite, căci erau departe toate, aici erau doar urme în nisip și evadarea într-o altă viață. Știam cum să mă desprind de lume, de parcă nimic din afară nu m-ar mai fi putut atinge, simțind oarecum că acel loc îmi aparține cumva mai mult mie decât oricui altcuiva, că avem ceva împreună, o conexiune în timp, știam noi ceva anume… Puteam aici să uit de toate și de tot.

FullSizeRende2r

Pentru mine, acea întoarcere neașteptată, acea revedere, a însemnat o experiență de nedescris, plină de emoții intense și amintiri prețioase pe care le-am trăit până la refuz, fericită să regăsesc aici trăiri din trecut și locul unde mi-au rămas mie mici frânturi din suflet, iar acum să fie minunat luându-le și potrivindu-le înapoi la loc. Da, Jamaica e unul din acele locuri… Un popas de o zi, câteva ore în care lumea toată s-a oprit în loc, iar timpul s-a dat în lături și a făcut cale unor zile de altădată, să-mi amintească cum a fost și cum eram eu, cum am simțit viața atunci. La căderea serii, în timp ce ne îndepărtam din nou, am mai îndreptat o ultimă privire către acel loc, urmărind copii încă alergând pe plaje, în acea vară nesfârșită, veseli și gălăgioși, în nispul fierbinte și apa sărată, acel loc de vis ca în ilustrații poștale, pentru unii dintre ei rămânând pământul pe care-l numesc „acasă”, pentru mine o destinație de vacanță o dată la 15 ani, o punte între aici și trecut, între mine și cea de odinioară eu. Și am simițit o strângere de inimă, un greu apăsând acolo pentru că rămânea în urmă, iar de această dată poate pentru totdeauna, căci nu știi niciodată ce îți rezervă viața, pe care oameni nu-i vei mai întâlni nicicând și care loc îl vezi pentru ultima oară, chair dacă el va continua să existe acolo, iar tu să știi asta. Șansele să mai revin pe acea insulă vreodată erau atât de mici încât nici nu aveam de gând să-mi fac speranțe, ar fi fost inutile și deșarte toate, îmi rămânea doar să păstrez în amintire acel loc toată viața și uneori să-mi odihnesc sufletul împovărat acolo, pe nisipul cald al insulei îndepărtate, cu briza mării mângâindu-mi fața, mirosul de necunoscut și nou, amintire și trecut… toate astea doar în gând, stând cu ochii strâns închiși pe bancă în parcul vreunui oraș, într-o țară îndepărtată și străină.

Se pierdea așadar în urmă, în distanță și lăsarea serii, o lume nedescoperită pe de-a-ntregul și ceva din mine legat strâns de ea, prezența noastră acolo fiind deja trecută, doar urmele câtorva pași mai rămânând presărați în nisipul auriu ca să povestească, până când vremea le va șterge, iar existența noastră acolo va fi de tot uitată.

Undeva, o zi obișnuită se apropia de sfârșit, aici… se încheia o zi aparte și un capitol efemer din viața mea. Vaporul înainta grăbit, tăind apele și trasând un drum de valuri care mergea până departe, acolo unde cerul se unea cu marea, iar apele erau din nou liniștite, în timp ce soarele în apus se oglindea în aceste mii de valuri și marca parcă drumul către o altă lume și plecarea mea. Plaja insulei se pierdea tot mai mult în depărtare, rămânând în urmă cu nevinovata ei nepăsare, ca să bucure inimile celor poposiți acolo o vreme. Era o imagine nemuritoare… Multă lumină, dar blândă, valuri legănând ușor un drum ce ducea pe fiecare… oare unde!? Acel loc trebuie să ni-l găsim fiecare. Un loc doar al nostru și unde e veșnic vară.

IMG_8491 - Copy

Astăzi sunt departe de Marea Caraibilor, am ajuns pe alte plaje între timp, în Asia Centrală și Dubai, m-am scăldat în apele Egiptului cândva, în cele ale Muntenegrului și Azerbaijan, în nenumărate țări ale Europei, pașii mei au lăsat urme și pe țărmuri ale continentului America, dar nicăieri nu am regăsit atmosfera, senzația… ceva… ca în insulele din Caraibe. Aruba și Antigua, Bahamas, Barbados- cea dintâi ieșire la plaje cu tatăl copiilor mei, cu atâția ani în urmă, St. Lucia, Jamaica, ah, da… Jamaica, au ele ceva, un aer aparte, un sentiment de amintire pentru mine, de tinerețe, de revenire la trecut. Cine spune că întoarcerea în timp nu se poate?!…

M.